Asociația culturală „Vatra Satului” Suceava solicită sprijinul primăriei pentru organizarea festivalului teatral, pe o perioadă de mai bine de o lună cuprinsă între 25 aprilie 2016 și 31 mai 2016.
Festivalul propriu-zis va avea loc pe durata a 6 zile, între 9 și 15 mai 2016. Totuși, sprijinul primăriei va fi oferit pe toată perioada de pregătire, promovare și concluzii finale. Primăria va oferi suma de 30.000 de lei, cu care se vor organiza 6 spectacole de teatru, ce vor avea loc în sala de teatru Matei Vișniec, bineînțeles, la Casa de Cultură și la fosta „Uzină de Apă”.
Responsabil cu derularea perfectă a festivalului este nimeni altul decât directorul teatrului sucevean, Carmen Steiciuc. Festivalul se află deja la a patra ediție și are ca scop familiarizarea publicului sucevean cu operele maestrului dramaturg Matei Vișniec. În plus, organizatorii doresc o revitalizare a scenei teatrale sucevene, atragerea tinerilor spre teatru precum și promovarea municipiului Suceava ca și gazdă a acestui festival internațional. La eveniment vor lua parte personalități din lumea literară și teatrală, precum și actori profesioniști din România, Republica Moldova și Franța.
Beneficiarii direcți ai acestui proiect vor fi actorii profesioniști ce vor lua parte la festival, dar și publicul sucevean care va aprecia efortul noii instituții culturale a Sucevei. Beneficiarii indirecți ai acestei manifestări culturale, așa cum se explică în solicitarea asociației, sunt tot sucevenii care vor avea intrarea gratuită pentru toate cele 6 spectacole de teatru ce se vor pune în scenă în cele 3 locații din Suceava.
Ținta optimistă a organizatorilor atinge chiar și 4.000 de spectatori. Să sperăm că nu este o țintă intangibilă, pentru că acum, de când avem teatru în Suceava, poate reușim să ne culturalizăm în masă. La urma urmei, Suceava are nevoie de mai multe astfel de manifestări care să ajute cetățenii să vină în contact cu altfel de metode de petrecere a timpului. Poate vom fi chiar noi generația de suceveni care va alege o seară la teatru în schimbul unei nopți în club. Să nu ne pripim, totuși. Rămâne de văzut, deocamdată, cum se va desfășura această ediție a festivalului.
Lasa un raspuns