Săptămâna trecută, un grup de 12 cadre didactice a participat la atelierul de lucru „Transform conflicts into learning”, derulat în cadrul Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana. Activitatea face parte din planul de diseminare a primei mobilități, derulată în luna ianuarie 2019, în Ommen, Olanda, ca parte a proiectului Erasmus+ „Dialog între generații”.

Pentru 2 ore, profesorii Onoi Gheorghe-Aurelian, Dîrțu Violeta și Aioanei Vasilica, participanți la cursul de formare din Olanda, au devenit ei înșiși formatori și i-au introdus pe colegii de muncă în tematica conflictelor, abordând comunicarea non-violentă și stilurile de rezolvare a conflictelor în școală, totul sub forma atelierelor de lucru, prin joculețe, muzică și dans.

„După minunata experiență din Olanda, la care am participat împreună cu cele două colege, prin intermediul workshopului am încercat să împărtășim din experiența noastră de învățare și celorlalți. Am ales câteva secvențe din cadrul mobilității pe care le-am adaptat și implementat în cadrul atelierului, în speranța că, atunci când vom avea de-a face cu conflicte la clasa de elevi, vom fi mai pregătiți în a le soluționa”, a declarat profesorul Onoi Gheorghe-Aurelian.

Ateliere asemănătoare se vor derula la nivelul școlii în luna mai, după mobilitățile din Spania și Italia, precum și pe parcursul anului viitor.
„Dialog între generații”, coordonat de profesoara de științe socio – umane Mitrofan Floarea – Anastasia, este primul proiect Erasmus+ KA1/Educație școlară ce se implementează la nivelul liceului din Cajvana, beneficiind din partea Comisiei Europene de o finanțare de 41.295 euro.

Responsabil cu promovarea imaginii
Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana
Prof. înv.primar Seserman Lidia – Loredana

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.