Cum deja știu prietenii, miercuri, 9 aprilie, Gura Humorului va fi năpăstuită de vizitatori veniți te miri care de pe unde să-l aniverseze pe pocletarizatorul folkului românesc, nimeni altul decât Sorin Poclitaru, cel care ne-a dăruit atâtea momente speciale cu pamfletele sale la rubrica noastră “Zâmbet într-un colț”. Ceea ce nu știu invitații este că în zi aniversară, poetul își va lansa noua carte – Un zâmbet per/vers, carte în care și-a adunat cele mai reușite pamflete.

Se anunță potop de poeți și folkiști și o epidemie de râs sănătos care va marca o miercuri cu tâlc pe meleaguri humorene, stabilind probabil un precedent din care Asociația FAIR – play se va strădui să scoată în festival pocletarizator, comemorând definitiv nașterea poetului de bază al curentului tânăr al folkului românesc.

Cartea realizată de editura SM Art beneficiază de o prefață  a scriitorului Ion Drăgușanul și conține numai pamflete, așa că este o garanție sigură pentru o clipă de destindere, temele abordate de poet fiind foarte reale și prezente.

Pizzeria LaBomba va fi plină cu prietenii și invitații poetului, dar nu ne îndoim că se va cânta folk și se vor recita poezii, așa că cei care pot ajunge în locul cu pricina vor pleca nu numai cu o carte nouă a lui Sorin Poclitaru, eventual cu autograf, ci și cu amintiri plăcute.

Comentarii Facebook

2 Responses

  1. Daniela

    Eu le-aș zice ,
    “c-rimă cu premeditare” și “per/vers”.
    De fapt gura păcătosului, ades,
    jumate-i iertată… tocmai că le spuse! :))

    Răspunde
    • Daniela

      Eu le-aș zice … anagrame des.compuse,
      “c-rimă cu premeditare”, și “per/vers”,
      gura păcătosului de fapt, ades,
      jumate-i iertată… tocmai că le spuse. :))

      Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.