Polițiștii ajunși la fața locului au identificat un atelaj hipo, în care se aflau Alin P., de 23 de ani, din comuna Valea Moldovei, Mugurel R., de 39 de ani, și Constantin V., de 23 de ani, ambii din comuna Şcheia.
Cu ocazia controlului efectuat, în coșul atelajului hipo au fost găsite trei capace de canal, din fontă, un cadru metalic în formă cubică, un topor și o cutie metalică. Fiind întrebați de proveniența bunurilor, cei trei au afirmat că au fost găsite în șanțul de lângă calea ferată. Bunurile găsite asupra făptuitorilor au fost ridicate, urmând a fi predate părții vătămate ce urmează să fie identificată. Valoarea prejudiciului este de aproximativ 800 de lei și a fost recuperată.
„În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de cei trei, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat”, au precizat reprezentanții IPJ Suceava.
Lasa un raspuns