Peste 200 de cicliști amatori și profesioniști sunt așteptați în 20 august la MTB Maratonul Nordului, eveniment sportiv care va avea loc în cadrul festivalului Zilele Nordului. Înscrierile au început deja, iar cei care vor să participe își pot rezerva locul online pe www.maratonulnordului.ro.

Anul acesta startul se dă din localitatea Pomârla, din județul Botoșani, satul în care odinioarã, la școala fondatã de boierul Anastasie Bașotã, au predat profesori precum Eminescu, Slavici, Negruzzi sau Vasile Pogor. Pomârla se aflã la 50 de km depãrtare de Botoșani, 45 de Darabani și 10 de Dorohoi.

„Am luat măsuri să avem cele mai bune condiții de concurs anul acesta și sper să avem cât mai mulți participanți la MTB Maratonul Nordului, care să descopere Lunca Prutului și frumusețile zonei pe două roți. Am ajuns la cea de-a șaptea ediție și ne bucurăm că vin tot mai mulți pasionați de ciclism din toată țara, dar și din afară. Îi așteptăm să se înscrie online. Am gândit pentru ei un weekend întreg de activități la Zilele Nordului”, spune Alexandru Teioșanu, coordonatorul MTB Maratonul Nordului.
Cicliștii pot opta între tura lungã, de 70 de km, și tura scurtã, de 30 de km, iar traseele îi vor duce pe drumurile Codrilor Herței, pe la biserica unicat ortodox-catolicã de la Hilișeu, pe ulițele copilãriei lui Benjamin Fondaine și pe dealurile însorite ale Pomârlei.
Pentru persoanele care se înscriu pânã în 1 iulie, taxa de participare este de 70 de lei și le aduce un kit de participare bogat (tricou tehnic, medalie de participare, apã și bere non-alcoolicã, geluri), acces gratuit în campingurile festivalului Zilele Nordului (ZN), la evenimentele pre-maraton (Cina Campionilor, concertele ZN de la Pomârla) și post-maraton (Prânzul Campionilor și Turul ghidat Lunca Prutului).
Premiile MTB Maratonul Nordului sunt în valoare totală de 5.000 lei, iar participanții au posibilitatea de a-și dona premiul obținut către Fondul de Biciclete. Prin intermediul acestui fond, copiii din comunitățile gazdă ale evenimentului primesc biciclete în dar. În 2016, cinci biciclete mtb au fost oferite copiilor din zona Păltiniș-Horodiștea.

MTB Maratonul Nordului își propune sã încurajeze folosirea bicicletei ca mijloc de deplasare alternativ cãtre și dinspre școalã, atât în zonele rurale, cât și în zonele urbane aglomerate. Acest obicei este important pentru sănătatea tinerilor, dar este și un gest de civilizație și respect pentru ceilalți și pentru mediul înconjurãtor. Înscrieri se fac online: www.maratonulnordului.ro.

MTB Maratonul Nordului face parte din Zilele Nordului, festival de muzică, arte și călătorii gãzduit în 17-20 august 2017 pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova.

Inima festivalului este orașul Darabani, cel mai nordic al României. Aflat la sute de kilometri depãrtare de marile orașe ale țãrii, Darabaniul gãzduiește concerte în Poiana Teioasa și Conacul Balș, expoziții, performance-uri și conferințe în cele mai surprinzãtoare locații, precum și un maraton de ciclism în Lunca Prutului. O serie de cãlãtorii experiențiale numite „Tururile Nordului” leagã zi de zi festivalul de comunitãți de poveste din cele trei țãri învecinate.

Co-produs de asociațiile Fapte și Nord, festivalul a contribuit deja la creșterea numãrului de turiști în regiune, la creșterea numãrului și calitãții inițiativelor culturale și de tineret, a stimulat investiții în infrastructurã și a produs în fiecare an proiecte de salvare și promovare a patrimoniului cultural din Nord.

Sub sloganul Rãdãcinile Cresc, Zilele Nordului mobilizeazã comunitãțile locale și diaspora în proiecte ambițioase de dezvoltare durabilã prin culturã, care cresc an de an încrederea în sine a comunitãții și interesul publicului larg de a vizita regiunea de Nord.
www.nordul.ro | www.zilelenordului.ro I www.maratonulnordului.ro

 

Comentarii Facebook