Edilul sucevean Ion Lungu a anunțat că luni, 20 ianuarie, au demarat lucrările la Proiectul „Revitalizare spațiu public urban din municipiul Suceava”, care prevede realizarea unei zone de Agrement pe malul râului Suceava, pe o suprafață de 15,5 hectare care va cuprinde spații de promenadă și recreere.

„Vom face demersurile necesare la Apele Române prin Ministerul Mediului, pentru consolidarea malurilor în zona de intervenție, acest lucru nefiind eligibil prin fondurile europene, fiind în patrimoniul apelor Române”, a transmis primarul Ion Lungu.

Contractul, care a fost semnat pe 16 decembrie 2019, are o valoare de 16.264.015,87 RON, iar termenul de realizare este de 22 luni de la semnarea contractului.

„Sperăm să conturăm până în vara această zonă de agrement pentru suceveni”, a mai transmis Ion Lungu.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.