Un bărbat de 78 ani și soția sa, din Frătăuții Vechi, au anunțat poliția despre faptul că în cursul zilei de 5 septembrie, între orele 13.00 – 16.00, persoane necunoscute le-au furat sumele de 11.300 euro, 3.000 dolari și 4.000 lei, pe care îi păstrau în una din camerele locuinței.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că în ziua respectivă, între orele 08.30 – 11.00, partea vătămată și soția sa au desfășurat munci agricole în grădina gospodăriei, iar în jurul orei 16.00, când aceștia s-au întors la locuință, au constatat că dintr-un dulap, aflat în una dintre camere, au fost sustrase sumele declarate, neputându-se stabili clar dacă ușa de acces în locuință a fost încuiată, întrucât pe parcursul zilei partea vătămată a mai intrat în locuință.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.