În perioada 16 noiembrie 2016 –  29 ianuarie 2017, la Muzeul de Istorie va fi prezentă o expoziție excepțională, unică prin valoarea și importanța exponatelor.

 

Suceava va găzdui pentru aproximativ trei luni, unele dintre cele mai frumoase și vechi obiecte realizate din aur și argint descoperite pe teritoriul României. Cele mai timpurii artefacte se datează în mileniul V î. Hr., iar cele mai târzii în secolului VII d.Hr.

Cele peste 1.000 de piese expuse oferă o imagine complexă asupra evoluției meșteșugului prelucrării metalelor prețioase, de la primele încercări din Eneolotic de a lucra cu un material nou, aurul, și a obține obiecte simple, până la elaboratele bijuterii elenistice sau romane, care pot entuziasma și astăzi pe cel care le privește, datorită rafinamentului execuției.

Vor ajunge pentru prima dată la Suceava piese din tezaurele de la Pietroasa, Apahida și Cluj-Someșeni.

Expoziția este organizată de Muzeul Național de Istorie a României din București, care a oferit un număr important de piese. La realizarea acestui proiect au mai colaborat alte 31 de muzee din România, printre care și Muzeul Bucovinei din Suceava. Subliniem că cea mai mare parte a obiectelor prezente în expoziție au fost descoperite de către arheologi, în timpul cercetărilor efectuate în situri de pe întreg teritoriul României.

Prețul unui bilet este de 5 lei/persoană pentru adulți și de 1 leu/persoană pentru elevi și studenți.

14731332_1435358653158244_2172203603200790987_n

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.