Un tânăr de 18 ani, din comuna Ciocănești, a fost identificat drept autorul unui furt comis săptămâna trecută, la Vatra Dornei.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, vineri, 6 mai, în jurul orei 01:15, în timp ce efectua serviciul de patrulare, un echipaj de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, a observat pe strada Negrești din localitate, o persoană necunoscută care transporta cu o roabă mai multe scule electrice și manuale și care, la vederea autospecialei de poliție, a abandonat bunurile și a dispărut în pădure.

În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, marți, 10 mai, autorul furtului a fost identificat ca fiind un tânăr de 18 ani, din comuna Ciocănești, ce locuia fără forme legale în municipiul Vatra Dornei și care a recunoscut comiterea faptei.

„Oamenii legii au stabilit faptul că, bunurile au fost sustrase dintr-o locuință în construcție aflată pe strada Negrești, din municipiul Vatra Dornei, persoana vătămată fiind un bărbat de 45 de ani, din municipiul Suceava.  Bunurile, în valoare de circa 3.000 lei, au fost recuperare și restituite persoanei vătămate”, se mai arată în comunicat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.