Un accident rutier grav a avut loc, luni la amiază în Vrancea. În eveniment au fost implicate o mașină și o autospecială de poliție. O femeie și-a pierdut viața.
Potrivit IPJ Vrancea, în jurul orei 13.37, o autospecială din cadrul IPJ Suceava care se deplasa pe Drumul Național 2 E 85, din direcția București către Suceava, în afara municipiului Adjud, la intersecția cu DN11A, la km 233+800, a fost acroșată de un alt autovehicul care ar fi pătruns de pe un drum secundar.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a două persoane aflate în autoturismul care a pătruns pe DN 2.
Polițiștii rutieri se află la fața locului, traficul fiind blocat pe sensul Focșani-Bacău, scrie românia24.ro.
Cele două victime au fost transportate la spital.
Din nefericire, una dintre victime, o femeie de 52 de ani, pasageră în autoturism a decedat la Spitalul Municipal Adjud.
Fotografia are caracter ilustrativ
Lasa un raspuns