Câțiva locuitori din Dumbrăveni au alertat poliția locală, la data de 17 noiembrie 2015, sesizând fapul că pe raza localității, în locul numit popular „Bahnă”, se află un autoturism suspect.

Imediat, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat, în apropierea iazului „La Zamă, într-un șanț, un autoturism înmatriculat în străinătate și avariat în partea stângă, iar la volan un bărbat de 39 de ani, din comuna Vereşti.

După controlul în interiorul autoturismului, polițiștii au identificat documentele auto și o dovadă pe numele bărbatului, emisă la 11 noiembrie 2014 de I.P.J. Botoșani – Serviciul Rutier, fără drept de circulație, iar din interogările efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere reținut.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.