Începând cu 11 iulie, Gura Humorului intră pentru trei zile în cod roșu de cultură și divertisment iar primăria locală avertizează cetățenii nepasionați de cele două feluri de manifestări să ocolească orașul în perioada în care acesta își prăznuiește Zilele.

Două festivaluri internaționale, unul de umor și celălalt de muzică ușoară, nenumărate momente vesele, două spectacole de teatru, spectacole folclorice, un târg al meșteșugarilor, expoziții, parade, fanfară și trupă folclorică din Republica Moldova, Phoenix și Direcția 5, foc de artificii. Dacă mai adăugăm la toate astea celelalte nume de pe afișul evenimentului și Balul Gospodarilor devine evidentă necesitatea de a alege din timp unde vrei să fii, deoarece trebuie să optezi între cinci locații, nenumărați artiști, în peste 12 ore de program al manifestărilor în fiecare din cele 3 zile.

Fără prea multă automăgulire, organizatorii se mândresc cu faptul că oricine își poate satisface gusturile în ceea ce privește distracția cu condiția minimă necesară de a participa la Zilele Humorului, ediția 2014.

Gura Humorului e o adresă interesantă pentru un week-end oricând dar acesta va fi unul cu adevărat incendiar. Vom încerca, în măsura posibilităților, să consemnăm în materiale video cât mai multe dintre evenimentele humorene pentru a-i ajuta pe cei ce nu pot ajunge la Zilele Humorului să-și facă o idee despre ce s-a întâmplat, dar suntem conștienți că nu vom putea surprinde spiritul locurilor și nici bucuria oamenilor. Acestea va trebui să vi le închipuiți.

Suntem conștienți că v-am rămas datori cu deslușiri despre festivalurile ce se desfășoară la Gura Humorului în acest sfârșit de săptămână dar am ales să facem acest lucru în articole separate de acesta și între ele, pentru a nu vă obosim inutil, astfel fiecare va putea citi ce îl interesează. Articolele vor apărea imediat ce vor fi redactate, pentru a vă ajuta să ajungeți la evenimente chiar dacă în ceasul al 12-lea.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.