Vineri după-amiază, la ora 17:17, dispeceratul pompierilor militari suceveni a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112, despre faptul că trei salvamontişti, doi bărbaţi şi o femeie, au fost surprinşi de o avalanşă în zona Călimani-Valea Haitii, spre Vârful Pietrosu.
Cei doi barbaţi sunt pompieri militari în cadrul Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei, care se aflau în timpul liber.
Cei trei erau voluntari ai formaţiunii Salvamont Vatra Dornei şi mergeau să arboreze drapelul românesc pe munte, într-o misiune umanitară.
Pentru căutarea lor au fost constituite mai multe echipe de căutare, formate din salvamontişti, pompieri militari, jandarmi montani, lucrători ai Ocolului Silvic Vatra Dornei şi ai Rezervaţiei Călimani, precum şi militari de UM Roşu.
În jurul orei 19:30 a fost găsit unul dintre bărbaţi, în vârstă de 36 de ani. Acesta era conştient şi cooperant, dar cu leziuni. După ce a fost transportat la ambulanţa SMURD, unde a fost stabilizat, ulterior a fost preluat de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, cu medic, şi transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean Suceava.
În jurul orei 20:30 a fost găsită femeia, în vârstă de 30 de ani, fără funcţii vitale. În ciuda eforturilor depuse de paramedici, aceasta nu a mai putut fi adusă la viaţă.
Salvatorii au continuat căutările pentru celălalt bărbat, în vârstă de 40 de ani, până în jurul orei 1:00.
În acest moment condițiile meteo împiedică căutările din cauza viscolului puternic. În continuare este pericol de avalanșă în Munții Călimani.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.