Pentru că trebuia să-mi recuperez nevasta și odorul, am trecut iarăși pe la Stupca. Trecând peste faptul că nimeni nu s-a sinchisit să așeze un covor roșu de bucurie că am trecut prin localitate, nici să mă omenească c-o țuică sau un pahar de vin, musai trebuie să relatez următoarea întâmplare.

Se făcea că Andreea și Miruna (ambele ale mele) se aflau de c-o seară înainte la cumătrii noștri. Dăduseră de cald, de poveștile cumătrului, de obsesia pentru curățenie a cumătrei, de aer curat și de un Blinky suspect de activ, având în vedere că este prima oara în 5 ani de zile când l-am auzit lătrând. Trăiau acolo ca în sânul lui Avram, dar pentru că ce-i bun durează puțin, trebuiau să ajungă și pe-acasă pentru a reveni la activitățile pline de monotonie ale căsniciei. Deoarece căsnicia este arta de a te plictisi împreună cu celălalt fără a vă scoate ochii, numai sufletul unul din altul, până când unul dintre voi cedează și pleacă pe lumea cealaltă. Lume pe care toată lumea o consideră mai bună…

Nici n-am apucat să parchez bine mașina că mă trezesc luat de aripă de cumătra, suit în mașina lor, pe motiv că mergem la „mamica”. De fapt, acest material este scris în cinstea lui tanti Maria, „mamica” cu pricina, cea mai gospodină dintre Mariile Stupcei, care de fiecare dată când m-a așezat la masă, m-a uimit peste măsură cu calitățile ei gastronomice. Păcat că aceste calități se vor pierde odată cu ea, pentru că nimeni din familie nu a moștenit tezaurul de aptitudini culinare ale doamnei Căilean. Afirm asta citind în ochii moștenitoarelor dumneaei spaima cu care privesc oalele din bucătărie, spaimă aidoma celei încercate de mine în laboratorul de chimie când eram pus să fac experimente cu acizi și baze.

La tanti Maria am mâncat sarmale cu opintici și brânză de oaie cu mămăligă caldă. O să ziceți că sunt mâncăruri prea simple ca să fie pomenite, dar credeți-mă, sunteți niște bieți cârcotași dacă faceți asta. Brânza era de toamnă, grasă și plină de gustul lunii septembrie. Simțeai în ea frunza de copac abia îngălbenită, mărul proaspăt copt, iarba trudită de soarele verii și nu în ultimul rând dragostea față de lucrul bine făcut. Mamaliga bine aranjată din culișer, era potrivit de moale ca să facă casă bună cu ambele feluri de mâncare. …în schimb sarmalele… Sarmalele au dat de știre gurii mele că e sărbătoare! La fiecare îmbucătură, mi se părea că pe cerul gurii au tocmit lăutari două cete de fete mari, care jucau și chiuiau de bucuria măritișului (fiind fete mari, nu știau ce le paște, de asta erau așa vesele). Ba mai mult, când Liliana mi-a mai pus două sarmale, din pricină că ea e la cură de mâncăruri alese, mâncând numai treburi din comerț, mi s-a părut că în gura mea au apărut și pețitorii, nuntind printre dinții și măselele mele ca în povești…. Abia aștept vizita viitoare, ca să vad cum sunt sarmalele cu carne. Bat pariu că zaiafetul papilelor mele gustative va rămâne în istorie, cronicarii scriind mărturii deloc mincinoase despre ce va fi fost..

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*