„- Bădie Petrucă, da` ce faci?
– Iaca, îmi număr zilele.
– Care au fost sau care au mai rămas?
– Care au mai rămas. Nu vezi că-s supărat?”
Acest dialog poate a existat, sau nu. Fiecare e liber sa creadă ce vrea. Oricum, bădia Petrucă încă trăiește. Nu a terminat să-și numere zilele și mă bucur că e așa. E un om pe care viața l-a înțelepțit mai mult decât a făcut-o școala cu mulți oameni. Are numai 7 clase, 83 de ani și chef de citit. Acuma la bătrânețe are timp pentru asta. Citește cât e ziua de lungă, uneori și 5 cărți pe săptămână. Cât era în putere avea timp numai pentru muncă. Muncă, muncă și iar muncă. Nu că i-ar fi plăcut mai mult să muncească decât să citească, dar treaba se cerea făcută. Și era multă treabă în gospodăria lui, că era gospodărie mare, frumoasă, pusă la punct. Îi creștea inima când îi trecea cineva pragul! Citea în ochii musafirului că-i este prețuită munca și se bucura de asta. Știa că nu muncește degeaba.
Gospodăria este la fel de mare și chitită chiar și-acum. Numai că nu se mai poate ocupa el de toate. Plătește oameni care să-i muncească, ăia fac treaba așa, din gros, iar el vine din urmă, după ce i-a trimis acasă și pune totul la punct. Că tare nu i-a plăcut în viața treaba făcută de mântuială. Ori lumea parcă numai așa știe să lucreze de ceva vreme. Nu știe, domnule să pună măseaua coasei jos, când cosește, că mai rămâne iarbă pentru două căpițe după el! Când crapă lemne, zici că le taie pentru furnale, nu pentru o sobă amărâtă, așa-s de groase, iar când curăță în grajd, cel puțin o coșarcă de gunoi rămâne nescoasă. Ca să nu mai zică de cartofi. Toamna trecută, după ce a plătit de scos și de strâns, a mai cules el și nevasta încă 7 coșărci… și câte și mai câte nu a pățit.
„Asta e omul nou!”, conchide cu năduf bătrânul, dând de pământ cu o pălărie imaginară. Noroc că se mai ia cu cărțile, altfel iar fi rușine să mai trăiască în lumea asta în care nu-și mai găsește locul. Că ar fi terminat el de mult cu număratul zilelor dacă Sadoveanu nu ar fi scris așa număr mare de lucrări, dacă Zaharia Stancu ar fi făcut romanele sale mai scurte, ori dacă Fănuș Neagu nu ar fi scris atâta de bine de tot îi reia capodoperele de zice nevastă-sa că s-a scrântit la cap. Ca să nu mai zică de Dinu Săraru, că parcă scrie de zici că a intrat în capul bădiei Petrucă și a copiat de-acolo tot ce gândește el. Grozav ce l-a tulburat cărțile lui. Îi plac si poeziile lui Eminescu, Coșbuc, Alecsandri, chiar și Nichita Stănescu. Dar pe cel din urmă recunoaște că nu prea îl înțelege, dar îi place grozav cum sună. De Lucian Blaga nu-i place. Folosește prea multe cuvinte ca să descrie ceva simplu, cum e dragostea.
„Cititul e ceva grozav, domnule! Cum să mor eu acuma, când mai am atâtea de aflat?”
Lasa un raspuns