Bălan a ținut astfel să scoată în evidență discrepanța majoră dintre măsurile fiscale luate în favoarea contribuabililor și cele luate în defavoarea lor. ”Aici mă refer la nou prognozatele creșteri de impozite și taxe. Avem pe de o parte o propusă scădere de CAS, iar pe de altă parte o multitudine de creșteri de noi taxe și impozite, cum ar fi impozitul pe clădiri și pe mașini. Înțeleg pe de o parte rațiunile electorale ale premierului, dar și el trebuie să înțeleagă că nu poate vorbi despre creștere economică dacă cetățeanul nu simte în niciun fel acest lucru, iar numărul firmelor care își închid activitatea este covârșitor mai mare decât numărul celor care își deschid o afacere nouă. În ideea aceasta ne așteptăm să se repete situația de la alegerile din 2008, atunci când au crescut pensiile fără suport în buget, iar după alegeri era să intrăm în incapacitate de a mai plăti aceste pensii”, a declarat Bălan.
El a arătat că lipsa predictibilității fiscale creează probleme oamenilor de afaceri străini de a investi în România. Potrivit liderului democrat liberal, măsurile acestea haotice pe care le-a luat guvernul Ponta de a mări mereu taxele și impozitele s-au dovedit de fapt că nici măcar nu sunt aducătoare de venituri la buget.
”Și dacă luăm în analiză taxa pe combustibil veți vedea că vânzările la carburanți au scăzut drastic și nu neapărat că nu se mai consumă, ci pentru că marii consumatori și aici mă refer în primul rând la transportatori, preferă să alimenteze din țările vecine României. În consecință, analiza arată că această taxă pe combustibil în afară că a bulversat costurile, prețurile, nu a adus mare beneficiu bugetului”, a explicat deputatul PDL de Suceava.
Ioan Bălan crede că este necesară o aplecare mai mare către o relaxare fiscală, mai ales în mediul privat, cunoscut fiind faptul că acesta este motorul creșterii economice.
Lasa un raspuns