Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a adresat o interpelare ministrului Transporturilor Răzvan Cuc referitoare la stadiul realizării proiectului – cale ferată de mare viteză de la Suceava la București.

„În majoritatea statelor dezvoltate din Uniunea Europeană, transportul pe calea ferată reprezintă mijlocul cel mai rapid, cel mai sigur și cel mai ieftin de deplasare, atât pentru călători, cât și pentru mărfuri. Din păcate, de aproape 30 de ani, în România nu se realizează investiții în infrastructura de transport feroviar, motiv pentru care traficul s-a mutat, în mod natural, pe cale rutieră. De exemplu, dacă între Suceava și București ar fi existat o cale ferată de mare viteză, care ar fi permis circulația trenurilor cu viteze de peste 160Km/h, atunci distanța dintre Cetatea de scaun a Moldovei și Capitala țării s-ar fi putut parcurge chiar în mai puțin de 3 ore, avantajele fiind net superioare (prin costuri, siguranță și timp) transportului rutier și celui aerian”, a declarat Ioan Balan.

Potrivit deputatului sucevean, chiar dacă în Master Planul General pentru Transporturi s-a specificat că pe ruta Suceava-București există un număr consistent de pasageri, de câteva mii zilnic, care ar călători cu trenul zilnic și ar justifica pe deplin investiția, Ministerul nu a întreprins demersuri concrete pentru a obține finanțare din fonduri europene nerambursabile pentru a moderniza această cale de rulare.

„Recent, unii reprezentanți ai majorității parlamentare au declarat că Guvernul urmează să se dea hotărârea de guvern pentru demararea licitației pentru proiectul tehnic și de execuție în vederea demarării lucrărilor de modernizare a rutei CF Suceava-București, în vederea creșterii vitezei de deplasare la peste 160Km/h”, a mai declarat parlamentarul sucevean.

Având în vedere importanța deosebită a acestei căi ferate pentru întreaga Regiune de Nord-Est și faptul că un asemenea proiect nu implică exproprieri sau despăgubiri suplimentare, ci doar modernizarea căii ferate existente, Ioan Balan i-a solicitat lui Răzvan Cuc să confirme dacă la nivelul Ministerului Transporturilor s-a elaborat hotărârea de guvern pentru demararea licitației pentru proiectul tehnic și execuția căii ferate de mare viteză Suceava-București.

„Dacă răspunsul este afirmativ, vă solicit să precizați termenul la care estimați că ar putea începe lucrările, precum și durata lucrărilor pentru modernizarea CF Suceava-București?”, a transmis deputatul sucevean.

De asemenea, Ioan Balan a cerut să afle și care sunt costurile estimate pentru modernizarea acestei rute, astfel încât viteza trenurilor de călători că fie de peste 160Km/h, dar și dacă ministerul a solicitat Comisiei Europene ca acest obiectiv de investiții să fie finanțat din fonduri europene nerambursabile disponibile în cadrul financiar 2014-2020.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.