Liderul democrat liberalilor din municipiul Suceava, deputatul Ioan Bălan, îi transmite primarului municipiului reședință de județ, Ion Lungu, să lase deoparte politica și să facă administrație.

Bălan a adus în prim plan problema lipsei apei calde și căldurii în locuințele sucevenilor racordați la sistemul centralizat de termoficare, situație de care în opinia sa vinovat se face primarul Ion Lungu.

”În ultima lună primarul Ion Lungu a fost extrem de preocupat să facă politică și să convingă prin presiuni și șantaj consilieri de la PDL și PNL să treacă la PSD. În toată această perioadă a știut de problemele cu apa caldă și căldura, dar a preferat să facă politică în interes personal în loc să se preocupe ca sucevenii să aibă apă caldă și căldură în apartamente. Este un act de cinism față de suceveni. Nepăsarea și aroganța cu care primarul Ion Lungu tratează problemele acestea de interes major pentru oameni ne face să ne întrebăm dacă este cu adevărat reprezentantul sucevenilor, sau doar un politician mărunt care pune interesul politic personal înaintea marilor probleme ale urbei”, a declarat Ioan Bălan.

El îi amintește primarului Lungu că iarna bate la ușă și că are obligația să asigure serviciile comunitare la normele impuse.

”Vreau să-i amintesc domnului primar Ion Lungu că după luna octombrie vine luna noiembrie, adică iarna. Nu de alta, dar s-ar putea să avem străzile blocate de la câțiva fulgi de zăpadă, iar domnul primar să iasă să ne spună că sucevenii, care sunt niște puturoși, nu ies cu lopețile să curețe trotuarele și eventual străzile. Chiar dacă mai este un an și jumătate până își încheie mandatul, primarul Ion Lungu are obligația să asigure serviciile comunitare la normele impuse și să asigure apă caldă și căldură pentru sucevenii care l-au votat sau nu”, a încheiat deputatul Ioan Bălan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.