Vicepreşedintele PD-L pe regiunea de nord est, deputatul de Suceava Ioan Bălan, reclamă o acţiune a USL care, în opinia sa, se încadrează în „noua categorie a băieţilor deştepţi”. Bălan a făcut referire la sesiunea de depunere de proiecte pe măsura ajutorului de stat (minimis) pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), sesiune care s-a încheiat marţi, 27 august.

El a explicat că această măsură prevede acordarea ajutoarelor de minimis pentru investițiile realizate de IMM-uri, precum și pentru crearea de noi locuri de muncă. Înregistrarea proiectelor, a subliniat liderul democrat liberal, s-a făcut pe site-ul Ministerului de Finanţe, în data de 28 august 2013, la ora 8:30. „Până aici totul este în regulă, dar mai multe firme sucevene au reclamat la biroul parlamentar faptul că au fost pregătite să înregistreze on-line proiecte. Numai că, surpriză, pentru jumătate de oră, site-ul Ministerului de Finanțe pe care se realiza această procedură, a fost blocat. În momentul deblocării acestuia, se finalizase procedura de înregistrare a proiectelor”, a relatat Ioan Bălan. El a adăugat că finalizarea înregistrărilor proiectelor în cinci minute este o acţiune ce poate fi evidenţiată cu succes în Cartea Recordurilor. „Aceste 5 minute au fost cele mai negre pentru firmele sucevene. Reprezentanții acestora au constatat că niciunul nu a reușit să acceseze site-ul Ministerului de Finanțe în perioada de înscriere”, a spus Bălan. Parlamentarul democrat liberal consideră că instituțiile abilitate ale statului ar trebui să se sesizeze dacă nu cumva au fost acceptate doar firmele „care trebuie”. „Se pare că USL s-a întors la vechile metehne specifice anilor 2000-2004, când erau date anumite facilități vamale pe perioada determinată, de care beneficiau tot firmele „care trebuie”. Aceste acțiuni se încadrează în noua categorie a băieților deștepți”, a conchis deputatul Ioan Bălan.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.