Vicepreşedintele PDL pe regiunea de dezvoltare nord-est, deputatul sucevean Ioan Bălan, afirmă că ultima etapă a fuziunii PNL-PDL, aşteptată în forurile celor două partide, s-a consumat sâmbătă, 26 iulie, iar lucrul cel mai important este că acest congres, care a avut cea mai mare reprezentativitate teritorială a ţării, a votat fuziunea în unanimitate.

„Asta arată că cele două formațiuni politice, în întregul lor, au înţeles că formarea noului partid e importantă pentru membrii şi susţinătorii celor două partide, dar cel mai important este pentru ţară”, a spus Bălan. El a mai declarat că de sâmbătă s-a constituit alternativa reală la Uniunea socialistă şi că noua formaţiune va propune şi alternativa la ceea ce propune alianţa socialistă drept candidat la prezidenţiale.

„Noi la acest congres am văzut prezentarea a doi candidaţi, Cătălin Predoiu şi Klaus Iohannis, iar din discursurile lor am înţeles că fiecare partid în parte este pregătit şi susţine câte un candidat infinit mai bun decât cel al Uniunii socialiste. Zilele viitoare vom avea şi numele unicului candidat al marelui partid de centru-dreapta, PNL”, a precizat Ioan Bălan.

Deputatul a explicat că ceea ce s-a întâmplat la congresul de sâmbătă va funcţiona, în oglindă, în fiecare judeţ, şi a subliniat că noul partid rezultat din fuziunea PNL-PDL are acum un statut ce trebuie respectat de fiecare membru şi că de acum nu se mai vorbeşte de PDL sau PNL, ci doar de PNL.

„Noi nu desemnăm un om la un concurs de frumuseţe, ci un om pragmatic care ştie ce să facă. Garanţia pentru România că va avea un preşedinte care să o reprezinte cu cinste o poate da doar un preşedinte de dreapta”, a mai declarat liderul sucevean.

„Accentul nostru va fi pus în perioada următoare pe Alianţa Creştin Liberală, pentru că intrăm în campania electorală. Toate acţiunile politice se vor derula sub această siglă, a Alianţei Creştin Liberale, care va conţine şi semnele PNL şi PDL, pentru ca toţi votanţii celor două partide să se identifice cu această alianţă”, a menţionat Ioan Bălan. El a adăugat că vor fi întâlniri judeţene de armonizare în fiecare organizaţie, judeţeană, municipală, orăşenească, comunală, până la cea de secţie de votare în zilele următoare, pentru ca totul să fie bine pregătit ca după anunţul candidatului unic la prezidenţiale să înceapă şi strângerea de semnături de susţinere pentru candidat.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.