BNR anunţă avalanşa scumpirilor. Banca Naţională a majorat, pentru acest an, prognoza de inflaţie la 4,2%, cu mult peste estimările iniţiale.

Preţurile mari din ultimul timp ale serviciilor, energiei şi alimentelor au avut cel mai mare impact în economie. Îngrijorări vin şi de la analişti, care spun că, ar putea urma majorări cu peste 10 procente pentru multe produse de pe piaţă.

Banca Naţională anunţă că vom avea parte de unul dintre cei mai scumpi ani. Dacă iniţial BNR anunţa o inflaţie de 3% până la finalul anului, potrivit prognozei oficiale a Băncii Naţionale, până în luna decembrie, preţurile vor creşte, în medie, cu 4%.

Asta înseamnă că un pachet de unt va ajunge să coste peste 8 lei 50 de la 8 lei 20, un carton cu 10 ouă va ajunge la pragul chiar de 9 lei, puiul – pieptul de pui mai exact, va ajunge un kilogram să coste cu 70 de bani mai mult. Şi cartofii se vor scumpi. 2 kilograme şi jumătate vor ajunge de la 15 lei la peste 15 lei şi 50 de bani.

Unui guvernator îi este greu să spună că 4% este o inflaţie bună. Nu pot să spun asta. Nu e catastrofală. Nu suntem în Turcia cu 10-15% – Mugur Isărescu, guvernatorul BNR

Inflaţia este cea mai ascunsă şi mai problematică taxă, pentru că nu o vedem, pentru că nu putem să scăpăm de ea atât de uşor şi pentru că, de regulă, accentuează inegalităţile între săraci şi bogaţi – Cristian Păun, analist economic

De vină sunt scumpirile exagerate înregistrate la legume, care au ajuns să fie cele mai mari din Uniunea Europeană. Doar cartofii s-au scumpit cu 32% în aprilie faţă de sfârşitul anului trecut.

Creşterea economică de 5% pentru început de an se bazează în mare parte pe consum, susţin oficialii BNR, care avertiează că nu pot interveni în cazul unei eventuale crize.

Noi am păţit-o în 2008-2009 cu corecţia care s-a întâmplat, după o creştere record în anul precedent, pentru că a venit într-adevăr criza – Mugur Isărescu, guvernatorul BNR

Guvernanţii spun că astfel de prognoze sumbre nu au susţinere, iar economia va continua să crească, dată fiind creşterea economică de 5 la sută anunţată ieri de INS.

Sursa: Observator

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.