Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată miercuri, în jurul orei 22:00, despre faptul că, la o unitate medicală din municipiul Suceava a fost adus un bărbat de 49 de ani, din comuna Dornești, victima unui accident rutier.

Potrivit unui comunicat al I.P.J. Suceava, din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timpul serii, în timp ce se afla împreună cu alte persoane într-o remorcă confecționată artizanal și neînmatriculată și tractată pe strada Gării din comuna Dornești, de un tractor neînmatriculat condus de un localnic de 45 de ani, victima, aflată sub influența băuturilor alcoolice, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, suferind leziuni.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După producerea accidentului, conducătorul tractorului a părăsit locul faptei. Acesta a fost identificat ulterior de polițiști la domiciliu, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat” și „conducerea unui autovehicul de către o persoană care are o alcoolemie de peste 0,80 g/l în sânge”, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.