Un bărbat în vârstă de 64 de ani din comuna Hârtop, județul Suceava, a ajuns la Spitalul Municipal Fălticeni după ce a ingerat accidental aproximativ 100 ml de diluant, confundând substanța cu alcool.
Incidentul a fost semnalat Secției 12 Poliție Rurală Preutești în jurul orei 22:30.
Potrivit anchetei preliminare, M.R., se afla la domiciliu împreună cu soția sa, L.M., și fiica lor. În momentul incidentului, acesta ar fi consumat dintr-o sticlă de 500 ml în care se afla diluant, crezând că este alcool.
Conform relatărilor familiei și verificărilor efectuate de polițiști, bărbatul obișnuia să consume frecvent băuturi alcoolice și suferă, totodată, de afecțiuni psihice.
M.R. a fost internat pentru îngrijiri medicale de specialitate, iar poliția a precizat că, deocamdată, nu sunt indicii privind săvârșirea vreunei infracțiuni. În funcție de evoluția stării de sănătate a bărbatului, autoritățile vor lua măsurile procedurale care se impun.
Lasa un raspuns