Un bărbat din Iași a murit, joi seara, în urma unei altercații pentru un loc de parcare, transmite PRO TV. Un cetățean arab în vârstă de 23 de ani și-ar fi parcat mașina în fața porții sale, iar victima ar fi ieșit afară pentru a cere explicații. Bărbatul de 65 de ani și tânărul au început să se certe, iar cel din urmă a devenit foarte violent. S-au luat la bătaie, iar bărbatul de 65 de ani ar fi primit mai multe lovituri care i-au cauzat în cele din urmă moartea. La fața locului a ajuns un echipaj SMURD, dar în pofida eforturilor medicilor, victima nu a mai putut fi salvată
“A ajuns acolo echipajul de Terapie Intensivă SMURD, a găsit bărbatul de 65 de ani în stare de inconștiență, în stop cardio-respirator, a efectuat manevrele de resuscitare, dar, din păcate, fără răspuns. A fost declarat decesul”, a declarat prof dr Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași.
Tânărul de 23 de ani ar fi fost violent și atunci când la fața locului a apărut și echipele de mascați de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (S.A.S).
“Polițiștii efectuează cercetări într-un dosar penal săvârșit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a informat agent principal Anca VIjiac, purtătorul de cuvânt IPJ Iași.
Deocamdată, suspectul este cercetat în libertate. Oamenii legii urmează să stabilească cum s-a întâmplat exact totul.
Sursa: DC NEWS
Lasa un raspuns