Vineri, 3 ianuarie, a.c., ora 19:10, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizaţi telefonic de către M. A., din com. Pîrteștii de Jos, despre faptul că M. N., de 67 ani, din mun. Suceava, a fost găsit decedat în pădure pe raza com. Pârteștii de Jos.
În urma cercetărilor s-a stabilit că în ziua respectivă, în jurul orei 13.00, M. N. s-a deplasat singur în pădurea satului Vîrfu Dealului, comuna Pîrteștii de Jos, situată în spatele locuinței sale, cu scopul de a aduna lemne. În jurul orei 16.00, familia acestuia s-a alertat din cauza faptului că nu s-a întors la locuință, fapt pentru care au procedat la căutarea sa.
M. A și M. O. au plecat în căutarea acestuia ocazie cu care l-au găsit în pădure într-o râpă cu adâncimea de aproximativ 8 metri, căzut cu fața în jos, constatând că nu prezintă semne vitale. Pe timpul cercetărilor s-a constatat faptul că persoana decedată s-ar fi întins după o creangă de pe marginea prăpastiei, ar fi alunecat și a căzut în râpă.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței din cadrul Serviciului de ambulanță Gura Humorului și un echipaj de la I.S.U. Siret care au constatat decesul.
Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

,care a plecat să adune lemne din pădure, a fost găsit mort într-o râpă

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.