Un bărbat de 43 ani, din comuna Udești, a fost găsit spânzurat în locuinţa sa din satul Ştirbăţ, comuna Udeşti, luni, 15 iulie, în jurul orei 12:00.

Un vecin a fost cel care l-a găsit pe bărbat  spânzurat cu o funie de o grindă dintr-o cameră a locuinţei, motiv pentru care l-a anunţat pe preotul paroh, care locuieşte în apropiere.

La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Suceava, care a constatat decesul bărbatului.

Cu ocazia cercetării la faţa locului, s-a constatat că defunctul nu prezenta urme de violenţă pe suprafaţa corpului.

Cadavrul a fost ridicat şi transportat la Morga Spitalului Judeţean Suceava în vederea efectuării autopsiei medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morţii.

În cauză s-a înregistrat dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.