Miercuri, 8 mai, la ora 01.20, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe strada Pinului din localitate, autoturismul condus de un localnic de 36 de ani.
Potrivit IPJ Suceava, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere, autoturismul fiindu-i încredințat spre a fi condus pe drumurile publice de un bărbat de 27 de ani din aceeași localitate, pasager în autoturism.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, bărbatul de 36 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, iar bărbatul de 27 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere sau se află sub influența alcoolului”, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns