Marți, 6 august, în jurul orei 14:30, un echipaj din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a oprit pentru control  pe strada Calea Cernăuți din localitate, autoturismul condus de un localnic de 42 de ani, care a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile ucrainene.

Potrivit IPJ Suceava, întrucât existau suspiciuni cu privire la permisul de conducere, perioada de valabilitate a acestuia fiind foarte mare (30 de ani), elementele de siguranţă nu aveau aceeaşi intensitate ca cele autentice, iar fotografia conducătorului auto era deteriorată, polițiștii au efectuat verificări în bazele de date, ocazie cu care, au constatat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere.

Totodată, verificând și autoturismul, polițiștii au identificat într-o sacoșă 200 de pachete cu țigări cu timbru fiscal de provenienţă extracomunitară, bunuri pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, „fals material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” şi „contrabandă”, țigările în valoare de 2.500 lei fiind confiscate, iar autoturismul indisponibilizat la sediul poliţiei.

Totodată,  în probatoriul administrat, s-a dispus reținerea conducătorului auto de 42 de ani pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.