Miercuri, 22 ianuarie, Poliția Orașului Dolhasca a fost sesizată cu privire la faptul că L. Constantin, de 65 de ani, din satul Probota, a fost găsit în stare de inconștiență, în apropierea atelajului său hipo care staționa pe marginea drumului comunal pietruit din localitatea Probota.
Bărbatul a fost găsit pe podețul betonat din localitatea Probota, asupra sa personalul medical efectuând manevre de resuscitare, din păcate fără rezultat. Decesul persoanei în cauză a fost declarat la ora 12.24.
Cadavrul a fost examinat din punct de vedere criminalistic, nefiind identificate leziuni care să inducă ideea că starea de inconștiență și apoi decesul s-ar datora unui accident de circulație în care să fi fost implicat.
S-a dispus prin ordonanță necropsierea cadavrului în vederea stabilirii cauzei morții și eliberării certificatului de deces.
S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii de „ucidere din culpă”, dosarul urmând a fi soluţionat procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
Lasa un raspuns