Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD TIM (terapie intensivă mobilă), în urma unui apel efectuat ieri la 112, în jurul amiezii, care anunţa că un muncitor a fost surprins de un mal de pământ, în localitatea Moara.

13556035_1062581257151529_783094457_oPotrivit unui comunicat al I.S.U. „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, bărbatul era îngropat în pământ, într-un şanţ adânc de aproximativ 4 metri, de pe marginea şoselei principale din localitate, unde se executau lucrări de montare a unor ţevi pentru canalizare.

După eforturi susţinute, care au durat aproximativ două ore, pompierii militari au reuşit să extragă victima, în vârstă de 59 de ani, care, din păcate, era decedată.

Misiunea s-a încheiat la ora 14:00.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.