Un bărbat din municipiul Suceava a ajuns la spital după ce s-a tăiat accidental, cu cuțitul, în zona pieptului.
Miercuri, 27 martie, Gheorghe F., de 79 de ani, intenționa să sacrifice o pasăre, iar în momentul în care s-a aplecat să o prindă, lama cuțitului pe care îl purta în buzunarul de la piept, l-a înjunghiat în zona toracelui.
Soția a fost cea care a anunțat incidentul la 112, la fața locului deplasându-se un echipaj medical. Bărbatul a fost transportat la spital, unde a fost diagnosticat cu „plagă înjunghiată hemitoracic stâng, accidental” și a rămas internat.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.
Lasa un raspuns