Joi, 18 aprilie, în urma continuării cercetărilor într-o cauză penală aflată în lucru, polițiștii Serviciului  de Investigarea Criminalității Economice – IPJ Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza județului Sibiu, la domiciliul unui suspect de 32 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,înșelăciune” în formă continuată și ,,fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată, ocazie cu care au fost ridicate sisteme informatice, telefoane mobile, cartele, carduri bancare, înscrisuri cu valoare probatorie în cauză, precum și suma de 2.500 de euro.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în perioada 17 octombrie .2018 – 13 februarie 2019,  atribuindu-și nume și calități false la diverse societăți comerciale din țară, folosind mai multe numere de telefon, adrese de mail și conturi bancare, întocmind în fals și folosind facturi fiscale, bărbatul de 32 de ani a indus și menținut în eroare 6 persoane vătămate cu scopul de a obține foloase patrimoniale injuste și a trimis documente pe mail pentru a induce în  eroare alte 4 persoane vătămate, determinând beneficiarii transporturilor de mărfuri să achite sumele de bani aferente acestor servicii în conturile bancare la care suspectul avea acces prin intermediul cardului bancar, prejudiciul fiind stabilit la circa 82.000 lei.

Suspectul a fost audiat, după care a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.