La locuinţa unui bărbat de 63 de ani, din municipiul Rădăuţi, în seara zilei de duminică, 1 mai 2016, se aflau victima de 50 de ani, fiul acesteia, agresorul de 51 de ani şi fiul agresorului, un tânăr în vârstă de 18 ani. Bărbaţii au consumat băuturi alcoolice împreună, iar la orele 21:30 a izbucnit un conflict spontan în cadrul căruia bărbatul de 51 de ani i-a aplicat o lovitură cu un cuţit fiului său de 18 ani şi bărbatului de 50 de ani.
În urma examinării medico-legale, s-a concluzionat faptul că, bărbatul de 50 de ani prezintă o plagă înţepat-tăiată, în zona abdominală, care a fost de natură să-i pună în primejdie viaţa și s-a intervenit chirurgical pentru salvarea vieţii, iar minorul de 18 ani, fiul agresorului, prezintă o plagă înţepat-tăiată care, necesită pentru vindecare 7–9 zile de îngrijiri medicale.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în urma probatoriului administrat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbatul de 51 de ani, din municipiul Rădăuți sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea de omor şi tentativă la violenţă în familie şi reţinerea acestuia pentru 24 de ore.
Bărbatul a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă.
Lasa un raspuns