Băsescu își aduce aminte și că a pompat destui bani în Teleorman, în perioada el deținea funcția de ministru al Transporturilor iar Liviu Dragnea venea să îi ceară ajutorul.
„Cât a fost prefect, dar și președinte al Consiliului Județean, indiferent dacă a fost la PD sau PSD, era cel mai important personaj politic care se bătea să aloce bani din fondul special al drumurilor pentru Teleorman și i-am dat destui bani la vremea respectivă, când eram Ministrul Transporturilor. Venea cu argumente și îmi spune că e sărac județul și că au nevoie de drumuri”, a povestit Băsescu în cadrul unei emisiuni moderate de jurnalistul Silviu Mânăstire pe postul B1TV.
Fostul șef al PD își aduce aminte că a aflat despre dezertarea lui Dragnea în tabăra social-democrată din presă, trădarea petrecându-se practic peste noapte.
Despre calitățile lui Dragnea în politică, fostul șef al statului nu are o părere bună, chiar dacă actualul președinte PSD a areușit să profite de eșecurile lui Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta.
„PSD îl consideră o eminență cenușie, dar e limitat. El e, însă, viclean și îi păcălește. Unii cred că e inteligent, dar nu e. E lipicios, unsuros chiar, când are interese. Dragnea a fost un baronaş al PD-ului. A avut calități să fie un baronaș încă de mic. Acea viclenie care l-a făcut să fie simpatic pentru toată lumea.
Dacă vreţi să-l vedeţi pe Dragnea cel adevărat, priviţi momentul când ţopăia Geoană cu ‘Mihaela, dragostea mea’: în spate veţi vedea un Dragnea trist, care ştia că a pierdut alegerile, dar nu i-a spus, l-a lăsat să se facă de râs până la capăt. Ăsta e omul, deci e viclean. Aduceţi-vă aminte că Ponta, care era purtătorul de cuvânt al lui Geoană în campanie, nu apare în poza aia. Şi Ponta şi Dragnea ştiau că Geoană a pierdut alegerile. A fost un baronaş al PD. A avut calităţi să fie un baronaş încă de mic, acea viclenie care l-a făcut să fie simpatic tuturor şi să-i execute pe măsură ce i-a prins”, l-a descris Traian Băsescu pe Liviu Dragnea.
Băsescu îi face portretul lui Dragnea: „Limitat, viclean, unsuros”
Fostul coleg de partid (PD) al lui Liviu Dragnea, Traian Băsescu are o părere destul de proastă despre liderul PSD, pe care îl consideră un personaj limitat, dar cu o doză de viclenie care îl face să își elimine rapid adversarii.
Lasa un raspuns