Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul președinte Traian Băsescu a precizat, cu privire la redeschiderea dosarului Mineriadei, că în cei 10 ani de mandat au fost trei procurori generali, mai exact Ilie Botoș, Codruța Kovesi și Tiberiu Nițu și că niciunul dintre ei „nu a găsit resursele morale să spună că nu este adevărat că el le-ar fi cerut să închidă dosarul revoluției sau pe cel al mineriadei”.

Băsescu mai transmite că cei enumerați sunt oameni extrem de sensibili, care la orice cuvânt rostit în spațiul public cer CSM să le apere reputația.

„După decizia ICCJ de redeschidere a dosarului 13-15 iunie ’90 o armată de propagandişti s-a repezit pe televiziuni, radiouri şi în mediul virtual să acuze că eu am blocat şi dosarul revoluţiei şi dosarul mineriadei din 13-15 iunie.
În cei 10 ani de mandat au fost trei procurori generali: Ilie Botoş (nu l-am numit eu), Laura Codruţa Koveşi şi Tiberiu Niţu. Nici unul dintre ei nu a găsit resursele morale să spună, „nu este adevărat, preşedintele Băsescu nu ne-a cerut niciodată să închidem dosarele, aceasta a fost o decizie a procurorului X cu următoarea motivaţie…..„. Altfel oameni extrem de sensibili care la orice cuvînt rostit în spaţiul public cer CSM să le apere reputaţia.
Orice eforturi ar face, şi cu adevărat le face, justiţia nu va fi pe deplin credibilă pînă cînd nu va da o soluţie celor două dosare.”, scrie Băsescu pe Facebook.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.