Construirea unei moschei la București stârnește un adevărat scandal. În timp ce Iohannis vrea să continue decizia Guvernului Ponta de a ridica o moschee, Băsescu aruncă acuzații și cere referendum pentru a vedea dacă românii își doresc sau nu construcția. Toate acestea deși tot Băsescu, pe când era președinte, a discutat în Turcia despre acordarea unui teren la București pentru moschee.
Sorin Oprescu îl dă de gol pe Traian Băsescu
Sorin Oprescu a dezvăluit că în 2009 a primit un telefon de la Traian Băsescu care i-a spus că, în înțelegerile cu președintele Turciei, „mă roagă să găsim un teren pentru a putea face o moschee în București”. „L-am auzit pe Traian Băsescu spunând lucrurile astea”, își amintea Sorin Oprescu.
Informațiile au fost prezentate duminică seară în emisiunea „România exclusiv”, realizată de Simona Gheorghe la România TV.
Traian Băsescu a promis moschee în București lui Erdogan
Preşedintele l-a asigurat, la Ankara, în februarie 2014, pe Recep Tayyip Erdogan, că Primăria Capitalei a declanşat procedurile pentru alocarea unui teren pentru o moschee.
„Aş vrea să încep cu o problemă care a fost în oarecare dispută azi dimineaţă. Am verificat şi vă pot spune că, într-adevăr, Primăria Capitalei a declanşat procedurile pentru alocarea unui teren pentru o moschee”, i-a spus Băsescu premierului turc, în acel moment.
Lasa un raspuns