Critic formal al OUG 13 și potențial beneficiar al acesteia, Băsescu lansează pe Facebook o tiradă împotriva procurorilor, judecătorilor și a șefilor DNA și SRI pentru modul în care au administrat probele în diverse dosare de corupție, acuzându-i de abuz și acapararea unei puteri personale nelegitime.
Fostul șef de stat consideră că modul de lucru al instituțiilor anti-corupție din România a fost maculat de presiunea pusă de anchetatori pe martori și pe învinuiți, în cele din urmă credibilitatea acestor organe ale legii fiind compromisă.
„Combaterea corupţiei pare a fi aproape compromisă din punct de vedere al imaginii.
Cine a compromis-o?
Exact aceia care, aflaţi în funcţii în ultimii trei ani, trebuiau s-o ducă cu decenţă, cu probe şi cu respectarea drepturilor fundamentale.
Mai mult, practica „relaxării” în vilele SRI cu şpriţuri şi petreceri ale procurorilor, ofiţerilor SRI, judecătorilor şi a oamenilor politici laolaltă, este deja un tablou public ce compromite, în mod egal, pe toţi participanţii şi, din păcate, în mod nedrept, aruncă neîncrederea asupra a mii de procurori, judecători, ofiţeri SRI şi politicieni corecţi.
Pentru acest eşec, generat de abuzurile ultimilor trei ani, procurori, judecători, ofiţeri SRI precum Coldea, Koveşi, Şelaru, Roşu, Stanciu, Dumbravă, Dragomir, Negulescu, Savin şi mulţi, mulţi alţii, care au confundat instituţiile statului cu nişte instrumente aflate la dispoziţia lor pentru a acapara o putere personală nemărginită, nelegitimă, pe care nu le-a dat-o nimeni, trebuie să dispară din magistratură şi din SRI”, susține Traian Băsescu.