La data de 20.11.2019, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 4 inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată constând în aceea că la data de 04.11.2019, în jurul orei 23:30, cei patru inculpaţi, având feţele acoperite, au pătruns fără drept în curtea locuinţei unei persoanei vătămate  în vârstă de 68 de ani, cunoscând că aceasta locuieşte singură,  loc în care, prin exercitarea de acte de violenţă, trântind-o la pământ şi  lovind-o cu pumnii şi picioarele în zona corpului, au deposedat persoana vătămată de suma de 704 lei, precum şi de 10 (zece) pachete de ţigări aflate într-un dulap din locuinţă.     În urma loviturilor primite persoana vătămată a suferit multiple echimoze, excoriaţii, fractură extremitatea proximală humerus drept şi fracturi costale drepte multiple cu hemopneumotorax şi emfizem subcutanat,  de natură a pune viaţa acesteia în primejdie, fiind estimate provizoriu un număr de 50-60 de zile îngrijiri medicale, aceasta fiind şi în prezent internată în spital.

De asemenea, în împrejurările descrise mai sus, unul dintre inculpaţi a ucis cu un par un câine aparţinând persoanei vătămate.

Față de toţi cei patru inculpati  s-a dispus la data de 19.11.2019 măsura reținerii pentru 24 ore, acestia fiind prezentaţi la data de 20.11.2019 instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului  a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele tuturor celor 4 inculpati pentru o perioadă de 30 de zile, măsură rămasă definitivă prin respingerea contestaţiei formulate de inculpaţi de către magistratii Tribunalului Suceava la data de 22.11.2019.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive  reprezintă   etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.      

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.