Luni, 24 august, la orele 12:42, lucrătorii de poliţie din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Mălini au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către lucrătorii SAJ Fălticeni, solicitând poliția privind o persoană căzută în fântână.
P.N., de 80 ani, domiciliază în mun. București, iar în urmă cu câteva zile a venit în com. Horodniceni, satul Botești, unde deține o locuință. Din discuțiile purtate cu numita P.S., cumnata susnumitului, a rezultat faptul că în data de 24.08.2020, în jurul orelor 11:30, s-a deplasat la locuința acestuia, chemată fiind de o rudă, care i-a adus la cunoștință că nu îl găsește pe P.N. nici în curte, nici în imobilul de locuit.
Femeia a început căutările în preajma locuinței, găsindu-l pe acesta într-un beci situat sub garaj, căzut cu capul în interiorul unui puț amenajat pentru alimentarea cu apă și cu picioarele în sus, aceasta precizând faptul că e posibil ca acesta să se fi dezechilibrat, din cauza vârstei înaintate, căzând astfel în apă și înecându-se.
La fața locului a sosit un echipaj SAJ care a constatat decesul numitului P.N..
Cadavrul a fost transportat și depus la morga Spitalului Mun. Fălticeni în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „uciderea din culpă”, ce va fi soluționat procedural de către lucrătorii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Horodniceni.
Lasa un raspuns