O septuagenară din comuna suceveană Forăşti a fost păcălită prin metoda „şmen” cu 600 de lei la vânzarea unei cantități de 115 kilograme de nuci.

Potrivit polișiștilor la locuința femeia, în vârstă de 76 de ani, s-au prezentat doi bărbaţi care se deplasau cu o autoutilitară şi au întrebat-o dacă are nuci de vânzare. Femeia a cântărit cantitatea de 115 kg de nuci, iar persoanele necunoscute i-au oferit părţii vătămate suma de 920 lei.        

La plecare, unul dintre cei doi bărbaţi i-a cerut femeii să-i restituie suma de bani pentru a o mai număra încă o dată, iar prin metoda „şmen” a sustras din teancul de bani suma de 600 lei, restituind suma de 320 lei, după care s-au urcat în autoutilitară şi au plecat.

La scurt timp, femeia a numărat din nou suma de bani pe care a primit-o şi a constatat că are doar 320 lei, fiindu-i sustrasă suma de 600 lei.

„Cercetările în acest caz continuă, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, au declatat reprezentanții IPJ.

Poliţia Suceava a informat că deşi infracţiunile de înşelăciune săvârşite prin diverse moduri de operare au fost mediatizate la timp în vederea cunoaşterii de către populaţie a cauzelor, condiţiilor  şi împrejurărilor care au generat şi favorizat săvârşirea acestora, spre deosebire de alte infracţiuni, în aceste cazuri autorii se dovedesc a fi deosebit de inventivi, reuşind să găsească metode de a câştiga încrederea victimelor, lucru esenţial în reuşita acestora.

„Luna decembrie este cunoscută şi ca luna cumpărăturilor, cetăţenii fiind dispuşi să achiziţioneze diverse produse la preţuri cât mai mici. De multe ori, însă, actele de comerţ ambulant şi tranzacţiile care par a aduce un câştig substanţial, se dovedesc a fi afaceri cât se poate de păguboase,” au declarat aceleași surse.

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.