Vineri, 28 martie, la ora 10.10, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană necunoscută a sustras din locuinţa unei bătrâne de 92 ani, o sumă de bani.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că victima este bolnavă, iar în dimineaţa zilei de 28.03.2014, ora 09.00, la uşa apartamentului s-a prezentat un bărbat necunoscut, care s-a recomandat a fi angajat al unei firme de utilități şi i-a solicitat să achite suma de 96 lei, contravaloarea unei revizii efectuate anterior.

Persoana vătămată, care se deplasează cu ajutorul unui cadru metalic, a mers în sufragerie şi dintr-o borsetă a scos suma de 100 lei, pe care a înmânat-o bărbatului.

Ulterior, acesta i-a spus victimei să meargă la baie întrucât îi curge apa, după care profitând de neatenţia femeii, i-a luat din borsetă suma de 5.800 lei și a plecat.

Cercetările continuă, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.