Primarul  Adrian Popoiu a anunțat că pregătește două proiecte pentru Spitalul de Boli Cronice (Orășenesc) din Siret.

„În luna decembrie 2017 a fost lansat Programul Operațional Comun România-Ucraina data limită pentru depunerea proiectelor fiind 3 mai 2018. Așteptăm de mai bine de un an lansarea acestui program. Unul dintre proiectele pregătite deja de Primăria Siret pentru a fi depuse pe acest program are în vedere reabilitarea și dotarea corpului principal de clădire. Va fi reabilitată clădirea principală în totalitate: exterior, interior, acoperiș, etc. Dotările vor cuprinde mobilier (paturi, noptiere, vestiare,etc), echipamente pentru bucătărie precum și aparatură medicală. În cadrul acestui proiect vom avea ca partener Spitalul Raional Hliboca întrucât pe acest program sunt acceptate doar proiecte depuse în parteneriat cu instituții din Ucraina. Suma prevăzută pentru orașul nostru este de 700.000 de euro”, a transmis primarul Adrian Popoiu.

Potrivit acestuia, la finalul lunii ianuarie va fi lansat Obiectivul Specific 8.1 – Creşterea accesibilităţii serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate , Operațiunea A – Ambulatorii.

„În cadrul acestui apel avem în vedere extinderea și dotarea ambulatoriului Spitalului de Boli Cronice (Orășenesc) din Siret. Accentul va fi pus pe BFT. Intenționăm să construim un bazin cu apă sărată, săli pentru împachetare cu parafină, săli pentru împachetare cu nămol și alte facilități pentru recuperare. Vom avea în vedere și înființarea de noi cabinete de specialitate și dotarea acestora cu aparatură. În momentul de față, managerul spitalului și directorul medical analizează posibilitățile de dezvoltare și necesarul de dotări. Valoarea maximă acceptată de program pentru finanțarea cu fonduri europene este de 2,3 milioane de euro. Cele două proiecte vor fi în evaluare probabil până în toamna acestui an”, a mai transmis primarul orașului Siret, Adrian Popoiu.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.