Vineri, 6 martie, începând cu ora 12:00, în Sala de Lectură cu Publicații Tehnico-Economice din Corpul E, va avea loc o întâlnire de suflet cu domnul profesor univ. dr. ing. Mihai GRAMATICU de la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management din cadrul Universității „Ștefan ce Mare” din Suceava.

Colectivul Bibliotecii USV îi invită pe toți cei pasionați de carte și cultură la acest eveniment deosebit.

 

Profesor universitar dr. ing. Mihai GRAMATICU

 

S-a născut la 28 octombrie 1946, în comuna Deleni, județul Vaslui. Studiile primare și gimnaziale le-a urmat în comuna natală, între anii 1953-1960. Apoi, a urmat studiile liceale la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, anii 1960-1964. În anul 1964, a fost admis la Institutul Politehnic din Iași, Facultatea de Inginerie Mecanică, specializarea Mecanică agricolă. În anul 1986, obține titlul științific de Doctor inginer în specialitatea Mecanică agricolă, susținând lucrarea de doctorat intitulată Contribuții privind studiul influenței compoziției chimice, structurii și tratamentului termic asupra rezistenței la uzură a unor oțeluri românești utilizate la construcția sculelor de lucrat solul.

 

Cariera didactică și-a început-o la Facultatea de Inginerie Mecanică din Institutul Politehnic Iași, unde a fost angajat ca asistent stagiar (1969-1973), apoi asistent titular la Catedra de Tehnologia materialelor (1973-1976).

În anul 1976, prin Decretul nr. 228 din 6 iulie, în cadrul Institutului Pedagogic din Suceava se înființează o secție de profil mecanic, specializarea Tehnologia construcțiilor de mașini. Chiar de la început, 1 septembrie 1976, prin transfer în interesul serviciului,  Profesorul Mihai Gramaticu a fost angajat la Institutul Pedagogic din Suceava, punând bazele noii specializări și în Bucovina, alături de dr. ing. Crețu Ovidiu (în prezent, deosebit de apreciat ca inginer proiectant și profesor în SUA) și de eminentul profesor coordonator, dr. ing. Emanuel Diaconescu, care după 1989, va deveni Rectorul Universității sucevene și Membru Corespondent al Academiei Române.

Ulterior, a urmat toate treptele didactice universitare: în perioada 1977-1990,  Gramaticu Mihai a activat ca Șef de lucrări în cadrul Facultății de Mecanică a Institutului de Învățământ Superior Suceava, apoi conferențiar universitar (1990-1992) și profesor universitar (1992-2011). La 1 noiembrie 2011 a fost pensionat, iar de la această dată și până în vara anului 2012, a activat în cadrul Facultății de Mecanică, Mecatronică și Management, a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava ca profesor asociat.

 

Cercetările și contribuțiile sale științifice se regăsesc în diverse domenii, precum: Știința materialelor, Tehnologia materialelor, Tratamente termice și termochimice, Ingineria suprafețelor, Tribologie, Tehnologii de asamblare. Pe parcursul anilor de predare a dobândit cunoștințe tehnice teoretice și practice în domeniile: testarea materialelor (metalografie, încercări mecanice, testări chimice etc), turnătorie (elaborarea aliajelor, turnarea, executarea formelor, controlul tehnic de calitate), sudare (sudare manuală oxigaz, sudare manuală cu arc electric, sudare pe mașini semiautomate sau automate, controlul tehnic al pieselor sudate), tratamente termice (recoaceri, căliri, reveniri) și controlul pieselor tratate termic, controlul tehnic de calitate al produselor și tehnologiilor de execuție a acestora ș.a.

În cadrul universității, a îndeplinit diverse funcții administrative, cum au fost cele de Șef de colectiv (1980-1989), Șef de catedră (1990-1992), Prorector al USV (1992-1996). Fiind competent, sociabil și un bun organizator, domnul Mihai Gramaticu face parte, ca membru activ, din Asociațiile profesionale de Tribologie, Tratamente termice și Ingineria suprafețelor, Asociația de Turnătorie din România, Asociația Generală a Inginerilor din România. A fost, de asemenea, membru al Societății de Știința Materialelor, Iași, din cadrul Academiei de Științe din România.

Pentru consolidarea cunoștințelor și cercetărilor sale, acesta a beneficiat de burse de specializare la Institutul Universitar de Tehnologie, Villeurbanne, și la Institutul Național de Științe Aplicate (INSA), Lyon, Franța (1994); la Universitatea Liberă din Bruxelles, Belgia (1995); la Institutul Universitar Tehnologic (Fachhochschule Giessen-Friedberg) din Friedberg și la Universitata Giessen (1996), Germania. A participat la numeroase conferințe științifice internaționale și naționale.

Competențele și experiențele de cercetare ale profesorului în domeniile menționate au fost transmise și altor colegi de profesie din mai multe instituții de învățământ superior din țară și străinătate. Prin schimburi de experiență științifice, Profesorul Mihai Gramaticu a colaborat cu colegi de la Universități din Ucraina (Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din Cernăuți, Universitatea Națională Tehnică din Vinița), din Republica Moldova (Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău), precum și cu universități din țară (Iași, Galați, Bacău, Cluj-Napoca), prin care a făcut cunoscute succesele Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, dar și rezultatele obținute, alături de colegii din catedră, în domeniile de cercetare abordate. Cu mult curaj și competență științifică, a abordat cercetări în domenii ca: influența structurii și tratamentelor termice în creșterea performanței și durabilității sculelor (de prelucrat solul, de așchiere etc.); tratamente termice în câmp ultrasonor și tratamente termice în câmp magnetic – domenii de vârf la vremea respectivă (și probabil și acum) – cu aplicații la creșterea stabilității rulmenților de fabricație românească; tratamentul termic al oțelurilor înalt aliate cu mangan, precum și prelucrarea mecanică prin așchiere la cald, având ca scop creșterea durabilității în exploatare și a productivității la prelucrarea acestor oțeluri, știind că acestea se încadrează în categoria oțelurilor greu prelucrabile.

Rezultatele sale de cercetare au fost oglindite în 9 cărți de specialitate, în peste 150 de lucrări științifice publicate în reviste de specialitate, precum Tribologie, Chimie, Tehnologia construcțiilor de mașini, Tratamente termice și ingineria suprafețelor, Tehnomus etc, în 7 brevete de invenții, omologate de ISM București. Contractele de cercetare, în număr de 39, sunt încheiate cu diferite întreprinderi din țară, printre care: întreprinderi Mașini Unelte și Scule (IMUS), Suceava, Întreprinderea de Utilaje și Piese de Schimb (IUPS), Suceava, Întreprinderile de Rulmenți din Suceava și Bârlad, Întreprinderea de Reparații Auto, Turnătoria de la Putna, Întreprinderea de Mașini și Utilaje Metalurgice (IMUM), Baia Mare, Combinatul Minier Gura Humorului.

Pe lângă competențele științifice, didactice și de cercetare, profesorul Gramaticu Mihai a fost, timp de 32 de ani, coordonator al Ansamblului folcloric studențesc „Arcanul”. În această perioadă, a efectuat numeroase turnee în țară: Iași, Pitești, Timișoara și străinătate: R. Moldova, Ucraina, Ungaria, Germania, Austria, Franța, Turcia, Cipru, Portugalia ș.a., obținând diferite Diplome și promovând, astfel, Universitatea suceveană. Fiind un bun organizator și iubitor de sporturi, precum șah, tenis de masă, tenis de câmp, fotbal, Mihai Gramaticu a organizat și participat la numeroase competiții și turnee.

 

Prima formație de dans modern a Institutului de Învățământ Superior, Suceava

 

De-a lungul carierei didactice, a participat la formarea a 13 promoții de subingineri zi, 13  promoții de subingineri seral și 34 promoții de ingineri zi. A fost membru în comisii de acordare a titlului de doctor în științe tehnice și inginerești la diferite universități din țară: Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea „Transilvania” din Brașov ș.a.

Pentru activitatea depusă, a fost onorat cu diferite distincții și premii: Diplomă a Universității din OHIO, Statele Unite ale Americii; Diploma de Onoare a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava; Medalia de Aur, acordată de Senatul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava; Diploma de Onoare a Universității Tehnice de Stat din Vinița, Ucraina; Diploma de Onoare pentru Oameni de seamă ai Satului Deleni; Diplome la diferite concursuri de șah, fotbal, tenis de masă, tenis de câmp.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.