În acest sfârșit de săptămână, Iulius Mall Suceava propune evenimente pentru cei mici, dar și pentru cei mari: târg handmade, atelier de creație, întâlnirea clovnului Bobo, lecții de dans și petrecere Strikers Club.

De vineri până duminică, în perioada 11 – 13 noiembrie 2016, parterul Iulius Mall Suceava găzduiește o nouă întâlnire a artizanilor cu măiestrie. Clienții vor găsi la Târgul Handmade obiecte cu adevărat aparte, care le pot completa garderoba și colecțiile de podoabe sau le pot înfrumuseța locuința. Bijuterii felurite, accesorii pentru păr sau vestimentare, decoraţiuni pentru interior sau exterior, articole de îmbrăcăminte, cosmetice naturale, lumânări parfumate şi multe altele sunt opţiunile lucrate manual. În plus, prin unicitatea lor, articolele expuse pot fi idei de cadouri speciale.

Vineri, de la ora 22.00, amatorii de petreceri nocturne și ritmate sunt invitați la Strikers Club. Evenimentul îi are ca invitați pe Keed, Nosfe și Super Ed, care se vor asigura că invitații se distrează la maximum. Totodată, concertul va reprezenta și o dublă lansare a albumelor „Londra”, al lui Keed, și „Arca lui Nosfe”.

Sâmbătă, de la ora 14.00, prichindeii pot intra în rolul de mici artiști. Sub îndrumarea specialiștilor de la Creativ & Deco, în zona magazinelor pentru copii, cei mici își pot dezvolta imaginația și îndemânarea la atelierul de creație. De această dată, vor realiza un colaj în relief, pe care îl vor putea expune în camera lor. Copiii trebuie să aducă buna dispoziție, materialele necesare fiind asigurate de Iulius Mall Suceava. De la ora 16.00, de distracția năzdrăvanilor se va ocupa clovnul Bobo. Personajul îndrăgit de ștrengari s-a pregătit cu noi concursuri, farse și jocuri amuzante.

Duminică este o nouă zi cu dans. Cei care doresc să înveţe coregrafii pe ritmuri latino sunt aşteptaţi la parterul Iulius Mall, de la ora 17.00, acolo unde membrii Salsa Family îi vor iniţia în tainele dansurilor latino caraibice, salsa, bachata, merenque sau kizomba.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.