Chiar dacă astăzi biserica „Sfântul Dumitru” din localitatea suceveană Adâncata nu mai este chiar atât de bine ascunsă de pădure, acum mai bine de 300 de ani, situația era alta.

Așa cum îi spune și numele localității, primii locuitori care s-au așezat prin partea locului și-au făcut casele „mai în adâncul pădurii”, acolo unde au construit și prima biserică, într-o poiană pustie. Așezarea avea să își păstreze și numele de „Poiana pustie” până pe la sfârșitul anilor 1800.

La vremea aceea, pământurile respective aparțineau Mănăstirii Teodoreni, urmând la după 1863, comuna să intre în proprietatea statului, dar aparținea de drept de comuna Hânțești, județul Dorohoi – pe atunci Dorohoi era un județ de sine stătător. În anul 1890 se înființează comuna Adâncata, aceasta fiind formată din satele Adâncata și Mitocu Dragomirnei, care se desprind din comuna Hânțești. Aflată mai aproape de orașul Suceava decât de orașul Dorohoi (reședința de județ), comuna Adâncata a fost trecută în anul 1928 la județul Suceava.

Prima biserică din satul Adâncata era situată în vatra satului și se presupune că ar fi fost construită la sfârșitul secolului al XVII-lea. Această afirmație este susținută și de descifrarea anului 1700 pe o cruce de piatră aflată în cimitirul bisericii și care a fost descoperită de către preotul Dimitrie Popovici, parohul bisericii noi din Adâncata în perioada 1935-1974. Biserica ar fi ars în totalitate în secolul al XVIII-lea. Pe locul bisericii arse a fost construită o altă biserică, mai extinsă. Istoricii C. Ciocoiu și Nicolae Stoicescu susțin această datare a bisericii, considerându-i ca ctitori pe strămoșii familiei Scriban (originari din Burdujeni).

Biserica a fost restaurată capital între anii 1794-1796, prilej cu care s-a modificat planul inițial (prin adăugarea spre vest a unui spațiu cu rol de pronaos din bârne de brad și construirea pe latura sudică a noii încăperi a unui pridvor de piatră) și s-au înlocuit elementele de lemn, deteriorate. Cronica parohiei consideră anul 1794 ca an al ctitoririi, acesta fiind înscris în pomelnicul-triptic, împreună cu numele celor doi frați preoți (Ion și Gavril Horătău), desemnați drept ctitori. Lăcașul de cult a fost resfințit în anul 1796 de către arhiereul Anania Atonitul.

O nouă serie de lucrări de reparații au avut loc în perioada 1854-1860, cu această ocazie fiind reînnoit acoperișul din draniță și înlocuită catapeteasma. Rolul bisericuței de lemn a decăzut după construirea între anii 1929-1939 în centrul satului a unei biserici de piatră, cu același hram. Între anii 1972-1973, biserica-monument istoric a fost restaurată la inițiativa mitropolitului Iustin Moisescu al Moldovei și Sucevei. Biserica are pictură murală.

În apropiere de biserică, se află și un turn clopotniță din lemn. În anul 2001 a fost zidit un lumânărar în curtea bisericii cu cheltuiala familiei lui Petru Girigan, primul ctitor al Parohiei Adâncata II.

Astăzi bisericuța nu mai beneficiază de atenția cuvenită. Poate din cauza bisericii mai mari din vatra satului, poate din cauză că oamenii nu mai au timp de credință. Motivele, oricare ar fi ele, nu ar trebui să lase în paragină o dovadă a culturii pe care o moștenim.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.