Biserica despre care vorbim astăzi fost zidită în anul 1643, fiind ctitorită de către domnitorul Vasile Lupu (1632-1653), ca paraclis al curții domnești. Deasupra ușii de la intrare a fost așezată o pisanie în limba slavonă cu următorul cuprins: „Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, Io Vasile Voievod, Domn al Țării Moldovei, am făcut aceasta biserică unde este hramul Nașterii Sfântului prooroc și înaintemergător și botezător Ioan; și s-a săvârșit în anul 7151 (1643)”. Edificiul a fost reparat și zugrăvit în anul 1884 cu cheltuiala lui Gheorghe Drîmbei și Dumitru Matasar. El a fost restaurat în perioada 1924-1926 de către Comisiunea Monumentelor Istorice. Biserica este cunoscută de către suceveni cu numele de Biserica Domnițelor, Biserica Coconilor sau Biserica Beizadelelor. Are hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorit în fiecare an, în ziua de 24 iunie.

 

 

 

Arhitectura Bisericii Domnițelor

 

 

Această biserică aduce o notă aparte în peisajul arhitecturii moldoveneşti. Monumentul aparţine unui grup foarte restrâns de edificii de acelaşi tip, aducând unele particularităţi, dintre care amintim: modul în care este susţinută turla din interior prin intermediul a patru rânduri de cărămizi dispuse în zimţi şi în acelaşi timp, în retrageri spre interior deasupra arcelor piezişe, ceea ce face ca diametrul turlei să fie substanţial redus, uşurând presiunea exercitată asupra celor patru pandantivi care o susţin; prezenţa la subsolul bisericii a unui spaţiu cu destinaţie necunoscută (tainiţă sau osuar), în care se pătrunde pe sub turla clopotniţei.

Interiorul monumentului este unitar, armonios, creând o ambianţă calmă şi intimă, construcţia păstrând elementele tradiţionale ale arhitecturii moldoveneşti – ancadramente de factura goticului moldovenesc, turla pe arce piezişe, acoperişul articulat, friza de ocniţe sub cornişă, intuind aici acea dorinţă de îndepărtare faţă de vechile formule, monumentul reflectând intervalul de tranziţie pe care îl parcurge în vremea lui Vasile Lupu arhitectura medievală românească.

Decorația bisericii este caracteristică arhitecturii moldovenești din secolul al XVII-lea, în perioada de dezvoltare sub influența artei muntenești. Brâul în „dinți de ferăstrău” de origine munteană înconjoară biserica, separând firidele de la partea inferioară a fațadei de rândul de ocnițe din registrul superior. Arcaturi oarbe, în acoladă, pe aproape tot perimetrul bisericii (ca la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ițcani – 1639). În curte se află o fântână (Șipotul mare), fostă cișmea a curții domnești.

 

 

Cercetările arheologice făcute la Biserica Coconilor

 

 

Cercetările arheologice au scos la iveală faptul că pe locul bisericii actuale a existat alt lăcaș de cult care datează cu siguranță din perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Urmele bisericii din secolul al XV-lea au fost identificate prin săpăturile arheologice efectuate în interiorul bisericii actuale. În biserică se află o piatră pentru păstrat jarul, care are scris cu litere slavone anul 1481. Pe baza acestei descoperiri, arheologii au presupus că reparațiile bisericii au fost efectuate după 1476, când orașul Suceava a ars în urma incendierii lui de către armata turcă condusă de sultanul Mahomed al II-lea.

Între anii 1987-1989 au fost întreprinse cercetări arheologice și în curtea Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”. La circa 6 m spre sud de aceasta, a fost dezvelit un edificiu de piatră cu lungimea de 11,75 m și lățimea de circa 4,50 m, situat în afara Curții Domnești. Clădirea cu beci a fost datată „la sfârșitul secolului al XIV-lea (și cel mai târziu în primii ani ai secolului următor)”, fiind funcțională până în prima jumătate a secolului al XVI-lea.

Cele mai vechi descoperiri arheologice certifică existența unui cimitir și, implicit a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”, în prima jumătate a secolului al XV-lea. În curtea bisericii a fost descoperit, cu ocazia săpării unui șanț, la 0,60 m, un mormânt în care a fost găsită o monedă din aur. Este vorba de o imitație genoveză, din insula Chios, a unui ducat venețian, bătut în numele dogelui Tommaso di Campofregoso (1415-1443). Prezența acestui mormânt, datat în prima jumătate a secolului al XV-lea, pare să indice existența aici a unui cimitir și implicit a unei biserici anterioare construirii monumentului din secolul al XVII-lea.

 

 

Paraclis al Curţii Domneşti

 

 

Biserica de la început a avut rolul de paraclis al Curţii Domneşti. Episcopul Melchisedec, în notele sale de călătorie, ne relatează destul de lapidar că „pe locul unde a fost palatul domnesc al lui Ştefan cel Mare, astăzi sunt casele negustorilor, dar tot locul acesta este presărat cu temelii, beciuri şi gropniţe care aparţineau, după spusele tradiţionale, Curţii Domneşti, aşa că tot în regiunea Curţii, anume în grădină, ar fi fost încă o mică biserică pentru beizadele şi domniţe, pe locul unde este acum o bisericuţă a Sf. Ioan Botezătorul, spre răsărit de Biserica „Sf. Dumitru“. Crezând că bisericuţa ar fi fost mai veche decât epoca lui Vasile Lupu, „ea este acea bisericuţă despre care s-a vorbit că ar fi fost în cuprinsul Curţii Domneşti, însă forma ei actuală datează de la Vasile Lupu.

Despre o biserică cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul în Suceava avem informaţii încă de la 1569 când, într-o însemnare de pe un „Minei pe luna iunie“ de la Mănăstirea Probota, un anume Gligorcea a răscumpărat cartea aceasta şi a dat-o la „Biserica Proorocul Sf. Ioan Botezătorul înaintemergătorul din târgul Sucevei“. Mai mult chiar, W. Schmidt consemna în 1876, referindu-se la o însemnare din arhiva Decanatului catolic din Suceava, că biserica este atribuită chiar lui Bogdan al III-lea, din anul 1515.

De fapt, nu ne putem imagina că o curte domnească ca aceea de la Suceava să nu fi fost înzestrată cu o biserică pentru familia domnească şi pentru membrii Sfatului domnesc. Se ştie, de altfel, că Vasile Lupu reconstruieşte Curtea Domnească, începând cu anul 1638, când dă de ştire prin Hanş, vornicul de târg din Suceava „pace şi sănătate dumi sale giupânului Andrieş, domnului de Bistriţa pentru rândul acestor meşteri pietrari şi doi olari ce aţi trimis dumneavoastră aici la Suceava să lucreze la Curtea Măriei Sale lui Vodă“.

În partea nordică a turnului clopotniţă, după decopertarea tencuielii, s-a scos la iveală o inscripţie pictată în culoare cărămizie în care, pe lângă un ornament constând dintr-un ghiveci de flori şi pe lângă data de 7151, în litere, urmată de un „m“, de la misita, urmează anul 1642, în cifre arabe, cifră care ar putea fi reţinută ca adevărata dată a terminării bisericii, anul 1643 fiind de fapt anul în care aceasta a fost sfințită.

 

 

Despre ctitor

 

 

Ctitorul paraclisului înălțat în veacul al XVII-lea, Vasile Lupu, care se numea Lupu Coci înainte de a obține domnia, provenea dintr-o familie din Macedonia stabilită în Țara Românească cu trei generații înainte de nașterea sa (în ultimul deceniu al secolului al XVI-lea), așa cum a arătat cu argumente serioase istoricul Constantin Șerban, în cartea sa „Vasile Lupu, Domn al Moldovei”, publicată în 1991 la editura Academiei Române.

Domnia sa a fost autoritară și reformatoare în toate domeniile, de la economie, justiție și învățământ până la biserică și cultură.

Beneficiind de susținerea și sfaturile unor mari ierarhi și cărturari ai vremii, mitropolitul Varlaam, autorul Cazaniei, apărută tot în 1643, cronicarul Grigore Ureche, mitropolitul Kievului, Petru Movilă, ieromonahul Sofronie Pociatki, fost rector al Colegiului din Kiev și alții, domnitorul Vasile Lupu a ctitorit, reconstruit și înzestrat cu danii peste 40 de lăcașuri de cult, cea mai renumită fiind fastuoasa biserică Trei Ierarhi din Iași. Tot el a înființat primele tipografii din istoria Moldovei, la Iași și Suceava, a deschis noi școli, a sprijinit tipărirea unor cărți care au stat la baza dezvoltării culturii și literaturii în limba română, a impulsionat dezvoltarea științei și a creației artistice (care a atins un nivel european în epoca sa), fapte cunoscute și comentate favorabil la toate curțile mari ale vremii.

Drept urmare, același autor bizantin, Atanasie Patelarios, constata că în Moldova lui Vasile Lupu venise veacul de aur: „Veacul de aur de care ai auzit acuma e în hotarele Moldovei…”

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.