Patriarhul Daniel va susține campania de vaccinare împotriva COVID-19 a Ministerului Sănătății. Biserica Ortodoxă Română va difuza materiale informative despre imunizare în eparhii, printr-o broșură intitulată “Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură.”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a ministerului.

Preoții urmează să fie vaccinați anti-COVID în etapa a doua a campaniei naționale de imunizare, care va începe în câteva zile. Autoritățile au expediat deja mii de broșuri către bisericile din toată țara.

Anunțul a fost făcut în contextul în care reprezentanții bisericii române au fost reticenți în ceea ce privește vaccinarea și au încălcat de mai multe ori restricțiile sanitare impuse de autorități.

Chiar dacă nu există deocamdată o situație clară cu privire la personalul clerical și ne-clerical care dorește să se vaccineze, Preoții din Arhiepiscopia Tomisului nu par, însă, prea grăbiți să se imunizeze și spun că vor mai studia documentele. ÎPS Teodosie spune că nu se va vaccina din cauza unor alergii.

La rândul său, Papa Francisc a declarat că este gata să se imunizeze.

În decembrie, odată cu începerea campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România, Patriarhia Română a transms că a fost și rămâne favorabilă vaccinării, chiar dacă că biserica nu se poate pronunța în probleme de ordin strict medical.

„Patriarhia Română salută vestea bună a apariției vaccinului care ar putea diminua și stopa actuala pandemie, însă Biserica nu se poate pronunța în probleme de ordin strict medical. Cu atât mai mult, în cazul unui vaccin recent care nu a mai fost folosit și despre care specialiștii în domeniu se pronunță ei înșiși în mod gradual sau diferit”, se arată în comunicatul transmis de BOR.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.