Lăcașurile de cult din județul Suceava au fost lovite în plin de noile facturi la energie electrică și gaze naturale. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, de exemplu, a avut de achitat peste 100.000 de lei, iar factură a fost emisă fără respectarea reglementărilor privind plafonarea și compensarea. 

Oficialii Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au precizat că sumele au fost deja achitate, dar că s-a trimis o notificare pentru plafonarea prețului și speră ca următoarele facturi să nu mai fie atât de mari.

Factura pentru energia electrică a fost peste 24.000 de lei, în timp ce la gaz suma achitată se ridică la aproape 100.000 de lei.

Și așezământul „Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuți, are de achitat o factură restantă de peste 60.000 de lei, după ce furnizorul a intrat în insolvență. În acest așezământ social sunt 127 de beneficiari, tineri, inclusiv minori, care sunt sprijiniți pentru a avea o viață independentă, relatează realitatea.net.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.