Fostul copreşedinte al PNL, Vasile Blaga, consideră că experiența lui este vitală la Bruxelles, în calitate de europarlamentar.
La întrebarea de ce s-a decis să candideze pentru alegerile europarlamentare, Victor Blaga a declarat că acesta poate contribui în grupul PPS cu destul de multe positive pentru România.

„Zonă în care mă pricep, evident, în tot ceea ce înseamnă parcursul pe care l-am avut pe Schengen şi nu cred, fără să mă laud, că sunt prea mulţi oameni care şi au conexiuni la Bruxelles cu cei cu care am negociat la momentul respectiv eliminarea clauzei de salvgardare, pentru că ştiţi că am răspuns de ea. (…) Deci, am o anumită experienţă, zic eu, partidul va hotărî mai departe, sigur”, a declarat Vasile Blaga, joi, la Parlament, înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
Având în vedere înscrierea pe listele de europarlamentare a liderilor importanți de partid, Mircea Hava, Gheorghe Falcă, Crin Antonescu, Alina Gorghiu, Blaga susține că ei pot să ajute în continuare partidul și de la Bruxelles. „Asta nu înseamnă că nu poţi ajuta partidul în permanenţă, eu ştiu că europarlamentari au susţinut din greu şi campania prezidenţială şi campania pentru alegerile generale, deci asta nu e nicio problemă”.
„Pe de altă parte, eu cred că sunt oameni cu foarte multă experienţă care pot spun multe lucruri la Bruxelles”, a afirmat Blaga.
Fostul copreşedinte PNL a punctat că politica de la Bruxelles devine „tot mai importantă”, în contextul în care „euroscepticii câştigă teren în toată Europa”, informează Agerpres.
„E nevoie de o susţinere puternică pentru această construcţie care este Uniunea Europeană, unde este locul nostru”, a mai spus Blaga.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*