În şedinţa de luna aceasta a Consiliului Local Suceava va fi supus aprobării planul urbanistic zonal de construire a unui mini-complex de locuinţe, spaţii comerciale şi servicii.

Mai exact, este vorba de două clădiri, una cu şase niveluri şi alta cu trei niveluri, care vor fi construite pe un teren proprietate privată din cartierul Burdujeni, de pe strada Eroilor, înspre zona de locuinţe Lanişte II.

Principala clădire care urmează să fie ridicată pe terenul cu o suprafaţă de 1232 mp, deţinut de Andrei şi Daniela Gontaru este un bloc cu demisol, parter şi patru etaje, care va avea dublă funcţionalitate, primele două niveluri urmând să fie utilizate ca spaţii comerciale, iar următoarele patru, ca spaţii de locuit. Înălţimea maximă a blocului va fi de 17,50 metri.

Pe acelaşi teren urmează să mai fie făcută şi o clădire pentru servicii, cu parter, etaj şi mansardă, a cărei înălţime maximă va fi de 10,50 metri, complexul fiind completat prin amenajarea a 21 de locuri de parcare.

Acesta este primul bloc de locuinţe pentru care se solicită autorizaţie, cel puţin în ultimii doi ani.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.